Rezumat: Atletico Madrid vs. AC Milan [11 martie, 2014]

SBW-13-march-2014-img02

Noi am crezut că majoritatea golurilor din meci vor fi marcate în a doua repriză a partidei retur dintre Atletico Madrid și AC Milan, iată de ce am pierdut pariul plasat la Ladbrokes. Trei din totalul de cinci goluri au fost marcate în prima jumătate, iar cei de la Atletico s-au impus nu doar la scor, dar și în meci, începând cu minutul 40.

Jucătorii lui AC Milan au fost dornici să demonstreze măcar o parte din măiestria de care au dat dovadă în weekend-ul precedent. Acel rezultat i-a făcut să creadă că sunt la fel de buni ca în urmă cu câțiva ani și vor fi în stare să returneze dezavantajul de 1-0. Însă Atletico Madrid nu le-a permis acest lucru și a distrus AC Milan-ul pur și simplu, profitând la maximum de fiecare eroare a italienilor, demonstrându-le că Champions League nu aparține celor slabi.

Atletico s-a calificat în sferturi pentru prima oară în ultimii 17 ani; madrilenii au deschis scorul chiar în debutul meciului, în minutul 3. Diego Costa a reușit o execuție superbă, care a trecut pe lângă Abbiati, după o centrare semnată de Gabi. Milan a egalat în minutul 27, când Kaka a profitat de o gafă uriașă a defensivei lui Atletico Madrid și a trimis în poartă printr-o lovitură cu capul.

AC Milan a fost aproape de a înscrie pentru 2-1 dintr-o altă ocazie clară a lui Kaka, însă italienilor nu le-a reușit restabilirea echilibrului, pentru că după doar câteva minute după această ratare monumentală, Atletico a preluat supremația după golul lui Arda Touran, care a rezultat dintr-o deviere. În timp ce Milan se zbătea în încercarea de a egala, jucătorii lui Atletico au preluat controlul jocului și au înscris de două ori, pentru a-și asigura un avantaj confortabil și pentru a împinge și mai mult milanezii spre marginea prăpastiei. Deși fotbaliștii lui AC Milan mai pot spera la un loc în Europa League, unii pariori neagă posibilitatea de a-i vedea pe aceștia în viitorul sezon de Champions League.

Echipa din Milan a fost supusă presiunii pe tot parcursul meciului; au fost mult prea înceți în fazele de contraatac și nu au arătat nici pe departe ca una din cele mai bune 16 echipe ale Europei. Pe de altă parte, Atletico a profitat de fiecare eroare comisă de milanezi, chiar dacă nu a deținut întâietatea la posesia mingii.

Rezultat: -8 unități, pariu pierdut

No votes yet.
Please wait...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *